De ce AMS reprezintă o problemă atât de importantă?
|
Afecţiunile musculo-scheletice reprezintă o prioritate pentru UE. Obiectivele Strategiei UE de la Lisabona prevăd nu numai o rată de ocupare de 70% până în 2010, ci şi crearea unor locuri de muncă mai numeroase şi de mai bună calitate în Europa. Combaterea AMS, una din cele mai importante probleme de sănătate legată de muncă, ar contribui la realizarea acestui obiectiv. Strategiile comunitare privind securitatea şi sănătatea în muncă au identificat, de asemenea, AMS ca fiind un domeniu prioritar. |
| Aflaţi mai multe despre AMS la punctul nostru unic de acces: |
Costurile pe care le presupun AMS pentru UE este enorm, însă prevenirea acestora este posibilă. Pentru angajat, acestea cauzează suferinţă personală şi pierderi ale venitului; pentru angajator, ele reduc eficienţa organizaţiei, iar pentru guvern, măresc costurile asigurărilor sociale.
AMS afectează milioane de lucrători europeni din toate sectoarele de activitate, dar reprezintă o problemă specială în sectorul agriculturii, construcţiilor, serviciilor şi comerţului cu amănuntul, al transportului, sănătăţii, precum şi al hotelurilor, restaurantelor şi cateringului. Aproape 24% dintre lucrătorii din UE acuză dureri de spate, iar 22% dintre aceştia suferă de dureri musculare. Ambele afecţiuni înregistrează o prevalenţă mai ridicată în noile state membre, de 39%, respectiv 36%.
Campania „Reduceţi efortul!” încearcă să îi ajute pe angajatori, lucrători, reprezentanţii pentru securitate ai acestora şi factorii de decizie politică să prevină AMS la locul de muncă. Această campanie susţine o abordare globală pentru combaterea AMS, care include atât prevenirea afecţiunilor musculo-scheletice, cât şi reabilitarea şi menţinerea în activitate a lucrătorilor care suferă de AMS. Campania evidenţiază conceptul de „gestionare a efortului”, care se referă la toate solicitările la care este supus organismul, precum şi la greutăţile transportate. Solicitările pot fi cauzate, de exemplu, de stres, condiţii de frig, organizarea muncii şi ritmul de lucru. În consecinţă, este important să se evalueze şi să se abordeze pe larg toate riscurile de AMS.
Campania europeană vizează, de asemenea, susţinerea menţinerii în activitate, reabilitării şi reintegrării profesionale a lucrătorilor care suferă deja de AMS. Deosebit de important este rolul sprijinului social şi organizaţional în a permite lucrătorilor să se reintegreze în muncă şi ulterior să obţină un loc de muncă atunci când se confruntă cu AMS.
Această campanie culminează cu Săptămâna Europeană pentru Securitate şi Sănătate în Muncă, organizată în perioada 22-26 octombrie 2007. Ea este susţinută de preşedinţiile UE ale Germaniei şi Portugaliei din 2007, de Parlamentul European şi Comisia Europeană şi de partenerii sociali europeni.
Săptămânile europene, care au început să se desfăşoare din anul 2000, cuprind o serie anuală de evenimente pentru promovarea îmbunătăţirii securităţi şi sănătăţi în muncă. Aceste săptămâni au cinci obiective strategice: creşterea gradului de conştientizare, furnizarea de informaţii, dezvoltarea şi furnizarea accesului la resurse informative, încurajarea activităţilor cu impact asupra locului de muncă, precum şi identificarea, diseminarea şi recunoaşterea bunelor practici.
Contextul politicii UE
- Obiectivele Strategiei de la Lisabona se referă nu numai la rata de 70% privind ocuparea locurilor de muncă până în 2010, ci şi la crearea în Europa a unor locuri de muncă mai multe şi de mai bună calitate. Soluţionarea AMS, problema majoră de sănătate la locul de muncă, ar contribui la realizarea acestui obiectiv
- Strategia comunitară privind securitatea şi sănătatea în muncă (SSM) 2002-2006 identifică AMS ca o zonă prioritară pentru consolidarea prevenirii bolilor profesionale
- Legislaţia UE, care include printre altele directiva-cadrul, directiva privind manipularea manuală şi directiva privind munca la monitor este deja adoptată
- Statele membre au identificat ca priorităţi în domeniul SSM factorii de risc ergonomici, manipularea manuală şi munca repetitivă
- În declaraţiile de principiu privind noua strategie comunitară din domeniul SSM, partenerii sociali consideră că trebuie să se acorde prioritate AMS
- Există un impuls la nivel european















